Showing posts with label rosii. Show all posts
Showing posts with label rosii. Show all posts

Tuesday, May 22, 2012

Zucchini in sos de rosii cu usturoi





      O nebunie curata de vara!! N-as putea s-o numesc altfel :) Cu siguranta imi veti da dreptate daca veti incerca aceasta minunatie dulceago-intepatoare cu un gust inconfundabil.
       Puteti inlocui zucchini la fel de bine cu dovleceii nostri romanesti, sunt la fel de gustosi. Ii puteti servi ca atare sau ca si garnitura alaturi de o fripturica mai grea sa zicem.


       Ingrediente:
  • 2 zucchini potriviti
  • sare
  • 1 cubulet de unt pt. uns gratarul
   
      Pentru sos:
  • 4 rosii
  • 3-4 catei de usturoi
  • 1lg. ulei de masline extra-virgin
  • sare, piper,
  • frunze proaspete de busuioc


       Mod de preparare:

       Spalati zucchini si curatati-i de coaja. Taiati-i rondele potrivit de groase si presarati sare.


        Incingeti bine gratarul si topiti untul. Aliniati rondelele de zucchini si frigeti-le cate 2-3 minute pe fiecare parte.



      Sosul se prepara extrem de rapid. Pasati rosiile (spalate si taiate cubulete) intr-un blender pana obtineti un suc fin si spumos.


        Maruntiti usturoiul cu ajutorul unui pisalog si adaugati-l sosului impreuna cu uleiul de masline. Condimentati dupa gust si amestecati energic.


         Poftiti la masa! :)



Monday, March 26, 2012

Imam bayildi




      Ingrediente:
  • 4 vinete
  • 4-5 rosii coapte
  • 2 ardei grasi
  • 2 morcovi
  • 2 cepe
  • 1 telina
  • 3 linguri varza tocata (optional)
  • 3 capatani de usturoi
  • 200 ml ulei de masline extra-virgin
  • 1 ardei iute (optional)
  • 1 legatura de patrunjel
  • piper, sare


        Vinetele se spala, se scot din coaja si se taie in patru, dar nu foarte adanc, cat sa se mai tina vanata de coaja. Restul legumelor se spala si se taie rondele sau cubulete, dupa preferinte.
         Rosiile se curata de pielita si se dau prin sita.


         
        Vinetele se oparesc in apa clocotita pentru cateva minute, se sareaza, si se preseaza intre doua funduri de lemn (putin inclinate) pentru a-si lasa zeama amaruie.
      

       Umplutura se caleste in 100ml de ulei, lasand usturoiul deoparte. Ii vine randul abia spre sfarsit impreuna cu patrunjelul tocat marunt.



       Vinetele se pun in tava si toata prajeala se indeasa in crestaturi. Se toarna uleiul ramas, sucul de rosii si ardeiul iute tocat (optional).

    
        Tava se introduce la cuptor, acoperita, sa se coaca inabusit pentru aproximativ 30 de minute. Apoi se inlatura folia si se lasa sa scada pana cand se rumeneste frumos.



        ,,O fi imam bayildi-ul mancare islamica, dar culmea, merge cu vin rosu. Ceva mai usor, bineinteles, un Merlot de la Plenita, la o adica (sa nu ne idepartam de fluviu), dar nu vechi, ca-si uita toate poznele tineretii si din chefliul si nebunaticul Hal inhaitat cu talharii si farsele lui Falstaff, devine ditamai regele Henric, solemn, responsabil, maret.
        Eu, unul, imi potrivesc - la mancarea asta de vara-toamna- si un Merlot de la Saligny, tot tanar, de un an-doi, inca sovaind intre arome de fructe de padure si miros de flori de camp, cu gustul inca crud si ierbos, cu un pic de must sagalnic si efebiac ascuns in forta lui de felina de acum si de mai tarziu.''

                                                                                                                Radu Anton Roman
                                                                                                                Povestile bucatariei romanesti



       Afiyet olsun! :)

Thursday, August 11, 2011

Supa de rosii cu taitei

 

      Ingrediente:
  • 5 rosii mari coapte
  • 2 morcovi
  • 1 ceapa
  • 1 ardei gras verde
  • 200g taitei lati
  • 0.5l suc de rosii 
  • o legatura de patrunjel
  • sare, piper dupa gust

        Mod de preparare:

       Se spala  rosiile si se dau prin razatoarea mare sau prin masina de tocat rosii. Se pun la fiert pana cand acestea scad si se adauga sucul de rosii.
 
       In paralel, in oala in care se va prepara supa, se pun la fiert, netaiati,  morcovul, ceapa si ardeiul. Dupa fierbere se scot si se pastreaza doar morcovul care se da pe razatoarea mica. Se adauga rosiile si morcovul si se condimenteaza dupa gust. Se mai lasa la fiert aproximativ 10 minute.


       Se adauga taiteii rasfirandu-i cu mana pentru a nu se lipi intre ei. Se amesteca incet, continuu. Dupa fierbere se ia oala de pe foc si se adauga patrunjelul tocat marunt.

        Se serveste cu crutoane sau paine prajita. 

       Supa este ideala atat vara cat si iarna, si este foarte apreciata atat datorita gustului bun cat si continutului mare de vitamine C, A, B si E pe care il contin rosiile. Rosiile sunt bogate si in minerale precum mangan, potasiu, crom, magneziu, fier iar o portie de supa de rosii contine 8% din necesarul de fibre zilnice care mentine colesterolul si zaharul din sange la un nivel normal.

        Pofta buna! :)

Wednesday, June 15, 2011

Bruschete cu rosii si dovlecei



      Ingrediente:
  • 1 dovlecel
  • 2 rosii
  • 3 chifle proaspete taiate pe jumatate
  • 2-3 catei de usturoi pentru mujdei
  • o lingura de ulei de masline extra-virgin
  • sare, piper, oregano
  • patrunjel pentru ornat

        Mod de preparare:


               Taiati dovlecelul si rosille in felii indeajuns de groase pentru a nu se lipi de gratar. Incingeti gratarul la foc mic si ungeti-l cu o lingura de ulei de masline.
       


              Asezati feliile si lasati-le sa se rumeneasca intorcandu-le regulat. In cazul rosiilor, procesul este mai complicat, ce-i drept, insa cu putina rabdare veti reusi.




                In acest rastimp pregatiti mujdeiul care se poate prepara in ne-nu-ma-ra-te feluri.


              Eu l-am pregatit dupa reteta olteneasca a mamei :) Frecati cu pisalogul 2-3 catei de usturoi si presarati un praf de sare. Adaugati foarte putin ulei si o lingurita de otet si amestecati energic. La sfarsit adaugati o jumatate de ceasca de apa calduta si niste verdeturi. Reteta clasica contine si ardei gras taiat cubulete.


              Prajiti jumatatile de chifle. Daca mujdeiul nu este pe placul vostru atunci ungeti chiflele cu putinulei de masline presat la rece si foarte putin usturoi. Presarati oregano. Divin!!! :)


                Sa va fie de bine!





      Friday, June 10, 2011

      Rosii umplute cu avocado

        Ingrediente:
      • 6 rosii
      • 2 avocado
      • 1 ceapa (de preferat rosie)
      • sucul de la un lime
      • sare, piper, o fasiuta de ardei iute (fara nervuri si seminte)
      • marar pentru ornat
                Mod de preparare:

                Iata cum se alege si cum se taie un avocado proaspat:  Goacamole, antreul perfect!


                 Scobiti avocado de pulpa dupa ce curatati coaja si inlaturati samburele. Puneti-o intr-un bol si frecati-o cu mixerul aprox. 2 minute pana se formeaza o pasta. Adaugati imediat sucul de lime pentru ca pasta sa nu-si schimbe culoarea, ceapa tocata marunt si condimentele.
                 In cazul in care nu serviti imediat acoperiti bolul cu o folie alimentara si tineti-l la frigider.

                Scobiti rosiile cu ajutorul unei lingurite si inlaturati-le pulpa si semintele. Le puteti folosi ulterior la un sos  sau chiar o ciorbita.
                 Umpleti-le rand pe rand cu pasta de avocado si asezati-le pe un platou. Ornati cu marar si ardei iute. Sunt absolut delicioase si foarte usor de preparat!

                    Sa va fie de bine! :P
                  

        Monday, May 30, 2011

        Guacamole - antreul perfect!



              Ingrediente:
        • 2 avocado
        • 1/2 ceapa rosie
        • 1/2 ardei iute rosu (chili)
        • 2 linguri frunze de coriandru tocate (1/2 lingurita de seminte coriandru)
        • 2 linguri suc de lime
        • 1/2 lingurita de sare grunjoasa
        • un varf de piper proaspat macinat
        • 1/2 rosie (fara pulpa si seminte)
        • 50 gr. branza de bivolita (optional)
               Garnitura: ridichi rosii sau jicama
               Se serveste cu tortilla chips :)

               
          
                Trucul acestei minunate retete este avocado-ul care trebuie sa fie copt. El trebuie ales cu foarte mare grija, nu trebuie sa fie nici prea tare si nici prea moale. Atunci cand este foarte copt, coaja verde prezinta pete maronii si la fel va arata si pe interior. Acest lucru indica faptul ca fructul este aproape trecut, tocmai de aceea trebuie gustat inainte de preparare.


                 Mod de preparare:

                Taiati avocado in doua si indepartati-i samburele. Pentru a nu-l scobi exista si o alta metoda mai simpla: il taiati usor cu cutitul, si cand aveti senzatia ca s-a intepenit nu faceti altceva decat sa-l miscati foarte putin. Samburele va iesi imediat si pulpa va ramane intacta si la fel de cremoasa.

             
                 Scobiti pulpa si pisati-o intr-un bol cu ajutorul unei furculite.

              Stropiti-o cu o lingurita de suc de lime si tineti-o la frigider cateva minute pentru a nu-si schimba culoarea. Restul ingredientelor taiati-le in cubulete marunte.

         

                  Atentie la ardeiul iute: scoateti-i semintele si nervurile dupa ce il spalati!


                   Reteta originala de guacamole are la baza frunze de cilantro (coriandru), insa eu am folosit semintele de aceasta data. Au un gust dulce-amarui, usor intepator inspre iute.

                  Branza de bivolita (poate fi de orice fel) este optionala insa poate aduce un plus salatei.

                Taiati rosiile in cubulete mici dupa ce ati scos in prealabil pulpa si semintele. Le veti  adauga intotdeauna la final, cu cateva minute inainte de a servi guacamole.

                  Amestecati toate ingredientele impreuna cu pasta de avocado si adaugati restul de suc de lamaie. Daca serviti imediat puteti pune si rosiile. Garnitura poate fi din ridichi rosii sau jicama, tot o radacinoasa, pe care insa o gasim destul de rar la noi.

                    Serviti cu tortilla chips, paine prajita sau in orice alta combinatie alaturi de o bere traditionala :)

                    Pofta buna!