Lintea este una dintre cele mai sanatoase surse de proteine. O singura
portie de 200g contine 60% din cantitatea zilnica necesara de fier. Este
o sursa excelenta de fibre solubile si este recomandata in mod special
diabeticilor datorita capacitatilor ei de a regla valorile glicemiei
din sange. Este foarte indragita in dietele celor care urmaresc scaderea
in greutate - 198 calorii~ portie 200g. Totodata, lintea previne aparitia afectiunilor inimii si este recomandata atat in tratamentul post-operatoriu cat si mamelor care alapteaza.
Lintea are mai multe varietati, fiecare din ele putand fie gatita intr-un alt mod. Cel mai repede fierbe lintea rosie, aproximativ in 20 de minute. Aceasta nu necesita inmuiere precum fasolea, ci trebuie doar verificata de impuritati, clatita bine si fiarta. Boabele rosii portocalii sunt mici ca dimensiune si se sfarama foarte repede.
Este considerata pe buna dreptate unul dintre alimentele 'minune' pentru ca este nutritiva si ofera organismului foarte multa energie.
- 350g linte rosie
- 2,5l apa
- o ceapa mare
- 2 morcovi
- doua rosii coapte
- 1 lg. boia dulce + picant
- 2 lg pasta de rosii
- 2 lg. ulei de masline
- ghimbir (optional)
- sare, piper, curry
- soup pearls sau crutoane de paine prajita pt. servit
Puneti lintea la fiert si cand incepe sa fiarba adaugati ceapa tocata. Asigurati-va ca este aproape fiarta si adaugati morcovii dati pe razatoarea mare, rosiile pasate sau date si ele pe razatoare, pasta de rosii si boiaua. Adaugati uleiul, sarea, piperul, un praf de curry si lasati sa fiarba acoperit, la foc mic, aproximativ 40 de minute.
Lintea merge de minune cu ghimbirul. Puteti adauga un varf de lingurita de ghimbir ras si sa renuntati la boiaua picanta. Fara doar si poate ghimbirul ii va da o aroma foarte placuta si usor diferita.
Cand supa este gata pasati totul cu blenderul si serviti cu crutoane de paine prajita sau ce aveti la-ndemana.
No comments:
Post a Comment